De curând am terminat de citit „Rhadopis din Nubia”, un roman scris de Naghib Mahfuz, un scriitor extraordinar după părerea mea. Nu este primul roman de Naghib Mahfuz pe care l-am citit şi care m-a fascinat. „Băieţii de pe strada noastră”, „Rhadopis din Nubia”, „O mie şi una de nopţi şi zile”, „Trilogia Cairoului”, „Teba în război”, „Akhenaton, cel ce sălăsluieşte în adevăr ” sunt doar o parte din cărţile lui Mahfuz care m-au fermecat. Vi le recomand cu mare drag.
„Rhadopis din Nubia” este o poveste minunată despre prietenie, trădare, lupta pentru putere şi o iubire care zguduie regatul faraonului Merenra. „Ce folos au cei puternici din ceea ce au dobândit cu forţa? Ce fac cu avuţia cei ce s-au muncit s-o obţină? Cu ce s-au ales cei puternici din puterea lor? Nu sunt toate acestea ca praful spulberat de vânt? Puterea poate fi nebunie, înţelepciunea o greşeală, şi bogăţia, egoism”, spune unul dintre personajele romanului, considerând că arta şi frumuseţea sunt singurele valori care dăinuie. Dar, când frumuseţea capătă chip uman, totul se poate nărui.
„Frumuseţea ta Rhadopis, a fost un blestem pentru toţi cei care te-au privit. A chinuit suflete nevinovate, a ruinat un palat înfloritor, a cutremurat un tron trainic, a răzvrătit un popor paşnic şi a mânjit un suflet nobil. Cu adevărat, e o piază şi un blestem”
„Iubirea e un univers ciudat. Propria ei iubire izvora din adâncurile vieţii. Forţa care o atrăgea spre stăpânul ei era chiar forţa vieţii, deplină şi copleşitoare. În schimb, iubirea lui Benamun se izola de toate scopurile vieţii, plutind dincolo de orizonturi sublime, nelăsând să se întrezărească vreo urmă de sentiment decât prin mâinile sale măiestre şi, uneori, prin vorbele sale fierbinţi şi poticnite. Într-un fel, era o iubire atât de diafană, care apărea ca o umbră într-un vis, şi, în alt fel, atât de puternică încât insufla viaţă unei pietre mute”
Rozcupicatelegri © 2012
