Explicaţi-mi şi mie cum poate exista atâta nesimţire din partea unor oameni??? Ce inimă să ai să nu respecţi un moment de reculegere şi mai ales durerea unui om care a pierdut o persoană dragă cu care a împărţit mai bine de 30 de ani din viaţă?!? Momentul de reculegere la care m-am referit puţin mai sus este cel ţinut înaintea meciului FCM Tg Mureş-Dinamo Bucureşti. La jumătatea momentului, câţiva fani stelişti prezenţi la meci, au început să înjure şi să huiduie. Cred că trebuie să ai inimă de piatră şi să-ţi lipsească cei 7 ani de acasă să faci aşa. Îndiferent cât de mult urăşti o echipă, aşa ceva nu se face, nu cred că e chiar atât de greu să te abţii pentru 1 MINUT.
De obicei nu critic sau judec un om după acţiunile lui, dar ceea ce au făcut steliştii azi arată că nesimţirea lor nu are limite. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar sincer, nici ei nu merită respectul nostru. Sunt convinsă că dinamoviştii în locul lor nu ar fi procedat la fel, dar din păcate aşa sunt oamenii.
Rozcupicatelegri © 2011
da din pacate unii ”oameni” asa sunt nu au nici putinul acela de respect sa reziste 1 minut fara sa injure