FETELE DE AUR ALE ROMÂNIEI DIN NOU CAMPIOANE MONDIALE

16 Octombrie 2011, ziua în care am aşteptat ca seara să vină mai repede, pentru a vedea finala pe echipe la spadă feminin, din cadrul Campionatului Mondial de Scrimă din Catania. Ştiam că fetele vor ajunge în finală şi vor cuceri aurul mondial, pentru al doilea an consecutiv. Am avut o intuiţie „feminină”.

După ce au trecut pe rând de Marea Britanie (optimi de finală scor 45-24), Polonia (sferturi de finală scor 37-33) şi Germania (semifinale scor 24-23), spadasinele le-au întâlnit în finală pe reprezentantele Chinei, pe care le-au făcut „pilaf”, după cum au promis chiar ele înainte de începerea finalei („Suntem fetiţele Power Praf şi am venit să vă facem pilaf!”). Finala s-a terminat 27 la 26.

Sincer, mi s-a împlinit visul de a vedea un campionat de scrimă la televizor. Mai mult decât atât, au fost 2 televiziuni care au transmis, TVR3 şi EUROSPORT 1. Eu una am trăit fiecare meci al fetelor la intensitate maximă (atât cele de la individual, unde ne-am ales cu 2 medalii de bronz prin Ana Maria Brânză şi Anca Măroiu, cât şi cele de la echipe). Azi chiar pot spune că mi-am petrecut absolut toată ziua uitându-mă la asalturi şi mi-am amintit de vremea când practicam şi eu acest sport minunat.

Revenind la finala fetelor, am trăit la intensitate fiecare secundă din finală. Am fost un amalgam de sentimente, mă plimbam de colo-colo prin cameră, strigam la televizor ca şi cum fetele mă auzeau, i-am spus câteva cuvinte „de dulce” arbitrei care a luat câteva decizii foarte proaste, m-au trecut toate apele şi am stat cu sufletul la gură spre sfârşitul finalei. Dar a meritat. Deşi a tras accidentată, Ana Brânză a făcut un meci frumos şi şi-a luat revanşa în faţa chinezoaicei care a învins-o în semifinala de la individual.

Felicitări fetelor (Ana Maria Brânză, Anca Măroiu, Simona Alexandru şi Loredana Iordăchioiu-Dinu) şi antrenorului lor, domnul Dan Podeanu. Jos pălăria în faţa voastră şi aşteptăm medaliile olimpice acum! ROMÂNIA VĂ IUBEŞTE! SUNTEM MÂNDRII DE VOI!!! YOU ARE SIMPLY THE BEST!

 

 Rozcupicatelegri © 2011

TARTĂ CU FRUCTE

M-am gândit să vă îndulcesc puţin weekend-ul, aşa că v-am pregătit o reţetă dulce. Este vorba despre o tartă de fructe. Uşor de făcut şi fără prea multe calorii. Este mai mult o prăjitură de vară decât de toamnă.

Pentru aluat aveţi nevoie de:

- un pachet de unt nesărat sau margarină (de preferat margarină de prăjituri)

- 1/3 cană de zahăr

- 2 gălbenuşuri

- 2 căni de făină

- o esenţă de vanilie

- o esenţă de rom

- un plic de zahăr vanilat

- un praf de sare

Pentru „umplutură” aveţi nevoie de:

- 2-3 mere potrivite

- 100-200 grame zmeură/mure/afine

- câteva boabe de struguri

- un praf de scorţişoară

Se amestecă untul/margarina cu zahărul, se adaugă gălbenuşurile, apoi se pun făina, esenţele, zahărul vanilat şi sarea şi se amestecă. Aluatul se lasă la rece timp de o oră, după care se întinde şi se pune într-o tavă de tartă. Tarta se bagă la cuptor pentru 20 de minute.

Între timp, merele spălate şi curăţate de cotor se taie felii. Boabele de struguri se taie pe jumătate. După cele 20 de minute, tarta se scoate din cuptor, feliile de măr sunt aşezate pe aluat, apoi se presară un praf de scorţişoară peste ele. După, se adaugă zmeura/murele/afinele, boabele de struguri şi se bagă tarta pentru alte 30-40 de minute la cuptor.

Rozcupicatelegri © 2011

GOD IS WHEREVER LOVE IS

Look guys what I found on Facebook today. I don’t know exactly who wrote this or if it really is a true story. What I really know is that it is a touching one. I must admit that I cried a little after reading it. I really liked the story and I posted here to share it with you. This is the story:

“Our 14-year-old dog Abbey died last month. The day after she passed away my 4-year-old daughter Meredith was crying and talking about how much she missed Abbey. She asked if we could write a letter to God so that when Abbey got to heaven, God would recognize her. I told her that I thought we could so, and she dictated these words:

Dear God,

Will you please take care of my dog? She died yesterday and is with you in heaven. I miss her very much. I am happy that you let me have her as my dog even though she got sick.

I hope you will play with her. She likes to swim and play with balls. I am sending a picture of her so when you see her you will know that she is my dog. I really miss her.

Love, Meredith

We put the letter in an envelope with a picture of Abbey and Meredith and addressed it to God/Heaven. We put our return address on it. Then Meredith pasted several stamps on the front of the envelope because she said it would take lots of stamps to get the letter all the way to heaven. That afternoon she dropped it into the letter box at the post office. A few days later, she asked if God had gotten the letter yet. I told her that I thought He had.

Yesterday, there was a package wrapped in gold paper on our front porch addressed, ‘To Meredith’ in an unfamiliar hand. Meredith opened it. Inside was a book by Mr. Rogers called, ‘When a Pet Dies.’ Taped to the inside front cover was the letter we had written to God in its opened envelope. On the opposite page was the picture of Abbey & Meredith and this note:

Dear Meredith,

Abbey arrived safely in heaven. Having the picture was a big help and I recognized her right away.

Abbey isn’t sick anymore. Her spirit is here with me just like it stays in your heart. Abbey loved being your dog. Since we don’t need our bodies in heaven, I don’t have any pockets to keep your picture in so I am sending it back to you in this little book for you to keep and have something to remember Abbey by.

Thank you for the beautiful letter and thank your mother for helping you write it and sending it to me. What a wonderful mother you have. I picked her especially for you. I send my blessings every day and remember that I love you very much. By the way, I’m easy to find. I am wherever there is love.

Love, God”

© 2011 Rozcupicatelegri’s Blog.

OCTOMBRIE NEGRU. 11 FĂRĂ 11

E octombrie, e toamnă, dar nu de asta e „Octombrie negru”. Americanii au „11 Septembrie negru”, noi românii, sau mai bine zis dinamoviştii avem „5 Octombrie negru”. Azi se împlinesc 11 ani de când „Unicul căpitan” – Cătălin Hîldan – nu mai este printre noi. Ăsta e motivul pentru care octombrie este „negru”.

Cu toate că eram mică, îmi amintesc şi acum acea zi nefastă. La vremea aceea recunosc că nu prea le aveam cu fotbalul (bine nici acum nu înţeleg unele chestiuni, dar mă descurc). Eram la început de drum cu scrima, aveam antrenamente, şcoală şi nu prea aveam eu timp să mă uit la TV, barem să mă uit la meciuri. La vremea aia, la ora 22 dormeam buştean.

Cu toate astea, de un lucru sunt 100% sigură, Cătălin va rămâne mereu în inimile dinamoviştilor. Avea o poftă de joc şi o ambiţie ieşite din comun. Era genul de sportiv care se dăruia total. Şi lucrurile astea nu le spun eu, le spun cei care l-au cunoscut şi mai ales suporterii care îl iubesc enorm. Şi au şi de ce, pentru că el merită tot respectul, toată admiraţia şi iubirea noastră. Cătălin Hîldan a fost, este şi va rămâne mereu „UNICUL CĂPITAN”, iar pentru noi, cei care l-am iubit, îl iubim şi nu-l vom uita niciodată, ziua de 5 octombrie va rămâne o zi extrem de tristă.

„Hai să le arătăm la ăştia ce înseamnă Dinamo ” (Cătălin Hîldan)

© 2011 Rozcupicatelegri’s Blog.

DOI

Şi uite aşa am început şi anul 2 de facultate. Sper să fie la fel de ok ca şi primul an, sau poate chiar mai bine având în vedere că acum ştiu cu ce se „mănâncă” facultatea. Când a trecut primul an nici nu ştiu. Dacă în primul semestru din anul 1 timpul a trecut mai greu, al doilea semestru nici nu ştiu când a început şi când s-a terminat…a fost ceva rapid….poate prea rapid.

Prima zi din anul 2 a început la casieria facultăţii, a continuat cu o „scurtă” completare de formulare şi contracte de şcolarizare, apoi cu o mică vizită la librăria facultăţii de unde mi-am achiziţionat o carte de gramatică pentru arabă, apoi cu plimbărica prin Sun Plaza şi cafeluţa de la Starbucks (pentru că e singura care ne trezeşte şi ne este alături în fiecare dimineaţă necondiţionat) şi s-a terminat cu plimbaaaarea cu rolele prin parcul Circului (pentru că puţină mişcare nu strică), unde am văzut şi un elefant şi am făcut poză cu o fetiţă super dulce şi scumpică foc…pentru că îmi plac la nebunie copiii. Am început bine anul 2, nu? Aşa zile în timpul facultăţii să tot am.

© 2011 Rozcupicatelegri’s Blog.

ADDICTED TO “SOMEONE LIKE YOU”

Paris, Turnul Eiffel, toamnă târzie, ADELE…„someone like you”. Ce poate fi mai frumos decât atât? Sunt pur şi  simplu fascinată şi în acelaşi timp dependentă de Adele, de vocea ei, de melodiile ei, de mesajul melodiilor ei şi nu în ultimul rând de emoţiile pe care le transmite cu fiecare sunet pe care-l produce. O voce extraordinară care vrăjeşte, care te transformă într-un dependent de „muzică bună”.

© 2011 Rozcupicatelegri’s Blog.

ROMÂNIA…ŞI ATÂT

Nu aş fi vrut să încep luna Octombrie cu un articol negativ postat, dar nu am de ales. Când spun „România…şi atât”  nu mă refer la Guvern, la preşedinte, la învăţământ sau la cât de prost merg lucrurile în ţară, ci la mizeriile din presă. Sincer m-am săturat să citesc minciunile, tâmpeniile, sau într-un singur cuvânt NIMICURILE acestor jurnalişti. Nu spun că toţi sunt aşa, dar unii chiar nu-şi merită statutul de jurnalist, sincer. Şi când te gândeşti că sunt alţii care se pregătesc ani de zile şi învaţă pentru admitere şi-şi doresc din tot sufletul să devină jurnalişti, dar nu au loc de „GROZAVII” din presă.

S-a ajuns ca în 2011, în România, ţară Europeană cu pretenţii să nu mai ai dreptul la o viaţă personală. Câteva poze furate de pe contul personal de Facebook, 2-3 fraze (pentru că mai multe nu-şi pot permite, din lipsă de inspiraţie) şi gata ce articol „MARE” au făcut ei şi ce grozavi sunt. Sunteţi penibili oameni buni.

Ca să nu mai vorbesc de articolele în care aceşti jurnalişti scriu cum Dinamo fură, sau cum suporterii îi iau apărarea lui Borcea prin montarea unui filmuleţ care demonstrează cât a „furat” Dinamo în ultimii 3 ani. Dragi jurnalişti, suporterii nu i-au luat apărarea lui Borcea, suporterii doar au dovedit că Dinamo nu fură, ci este furată, dar când nu ai minte scrii şi tu ce poţi şi cum poţi. După voi toată lumea e „curată” numai Dinamo fură. Vă roade INVIDIA dragii mei, asta e problema. Sincer, mie personal mi-ar fi RUŞINE să scriu asemenea articole şi apoi să pretind că sunt mare JURNALIST. Dacă nu sunteţi în stare, lăsaţi-i pe alţii să scrie şi să fie jurnalişti în locul vostru.

Nu am nimic cu nimeni, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar aţi depăşit orice limită a bunului simţ…ahh îmi cer scuze, am uitat că voi nu ştiţi ce e ăla „bun simţ”, cum de altfel nu ştiţi nici ce este aia o cacofonie…dacă ştiaţi, nu-l mai întrebaţi în data de 25 august pe Gabi Torje „Crezi CĂ CĂLDURA a fost principalul factor?”. No comment. De fapt, nici nu cred că mai e ceva de comentat.

Mai jos găsiţi articolul la care m-am referit la început, filmuleţul suporterilor dinamovişti şi dovada că unii jurnalişti sunt extrem de „inteligenţi” (secunda 25). Vă rog, explicaţi-mi şi mie cum ajung astfel de oameni „jurnalişti”.

http://www.prosport.ro/sport-life/sport-life/ar-vrea-borcea-s-o-corupa-cea-mai-sexy-arbitra-din-romania-sedinta-foto-in-mijlocul-naturii-8825937

http://www.gsp.ro/international/europa-league/video-torje-cedeaza-psihic-mijlocasul-i-a-lasat-pe-reporteri-cu-gura-cascata-256350.html

P.S. Mulţumesc PROSPORT pentru că mi-aţi dat o idee de articol pentru blog. Măcar atât să faceţi şi voi dacă la capitolul „articole interesante şi ADEVĂRATE” sunteţi PRAF!

© 2011 Rozcupicatelegri’s Blog.