Sunt convinsă că foarte mulţi dintre voi consideraţi femeile musulmane nişte fiinţe nefericite, oprimate, victime prinse în capcana basmalelor şi a vălurilor, nu-i aşa? Ei bine, până acum ceva timp eram una de-a voastră, pentru că şi eu credeam acelaşi lucru. Ce m-a făcut să-mi schimb părerea? Proiectul de la „Cultură şi civilizaţie arabă” din primul an de facultate. Răsfoind cărţile despre Islam, musulmani, arabi etc. am descoperit lucruri foarte interesante cu privire la statutul femeii musulmane. Asta nu înseamnă că mi-am schimbat părerea şi despre arabi şi că îi consider nişte „sfinţi” (la bărbaţi mă refer). Că sunt şi arabi cu capul pe umeri, asta e partea a doua. Spun arabi şi nu musulmani pentru că nu toţi arabii sunt musulmani, cum nici toţi musulmanii nu sunt arabi.
Chiar dacă pare incredibil, în urmă cu un secol şi jumătate, femeile musulmane aveau mai multe drepturi şi erau mai respectate decât femeile din Occident. În pofida faptului că femeile sunt considerate mai slabe decât bărbaţii, iar aceştia din urmă trebuie să le protejeze, femeile musulmane sunt privite în Islam drept nişte fiinţe independente, respectate, care au drepturi, relativ egale cu ale bărbaţiilor. De necrezut, nu?
Gradul de integrare a femeii în forţa de muncă şi circulaţia ei liberă în public diferă de la o ţară la alta. În Maroc, Tunisia, Egipt, Liban, Siria, Iordania şi Irak femeile educate sunt active pe toate nivelele societăţii. Femeile au ajuns deja şefi de stat sau de guvern în 4 ţări islamice nonarabe: Pakistan, Bangladesh, Indonezia şi Turcia.
În statele Golfului Arab, puţine femei au slujbe în afara căminului, asta şi pentru că puţine sunt cele care au nevoie de venit. În Arabia Saudită lucrurile stau puţin altfel: femeile care muncesc au profesii doar în mediul specific feminin, excepţie făcând doar mediul sanitar.
Unele ţări arabe sunt cunoscute de multă vreme ca deschizătoare de drumuri în consolidarea statutului femeii. Ţări precum Maroc, Egipt, Iordania, Yemen, dar şi state din Golf, luptă pentru drepturile femeilor şi au promulgat de curând legi în favoarea femeilor. De exemplu, Regina Rania a Iordaniei luptă pentru cauza femeilor, promovând drepturile şi educaţia semenelor ei.
Dacă în societatea arabă tradiţională femeile nu prea sunt vizibile în viaţa publică, în familie în schimb, ele au destulă putere. Ele se ocupă de gospodărie, de creşterea şi educarea copiilor, şi uneori chiar şi de aranjarea căsătoriilor. Cu cât înaintează în vârstă, cu atât femeile deţin un statut mai înalt şi acumulează putere. Bărbaţii datorează toată viaţa un respect deosebit mamelor lor şi trebuie să nu precupeţească niciun efort pentru a le îndeplini dorinţele, inclusiv capriciile. Toate bătrânele din familie sunt tratate cu respect, ele având de multe ori ultimul cuvânt în privinţa multor lucruri.
În general, arăboaicele poartă haine lungi până la genunchi (cel puţin), cu mâneci care să le acopere braţele cel puţin până la jumătate. După ce odată începuse să piardă teren, obiceiul de a purta haine mai conservatoare, până la pământ şi cu mâneci lungi, a luat din nou amploare, chiar şi în oraşele moderne precum Cairo sau Amman.
Cu toate că am înţeles că femeile musulmane (sau cel puţin majoritatea lor) nu sunt chiar atât de nefericite precum credeam, încă am anumite semne de întrebare în ceea ce priveşte „crima de onoare” şi, oarecum, adevăratul rol al femeii în societatea arabă în anumite zone. Mulţi spun că aşa numitele „crime de onoare” sunt doar nişte poveşti, alţii că sunt nişte realităţi şi că ele au loc mai ales în ţările unde tradiţia a rămas neschimbată şi nu a fost „virusată” de tehnologie, de tot ceea ce este modern şi nou. Există multe cărţi pe această temă, botezate „cărţi document”, însă nu se ştie cât la sută din ele reprezintă realitatea, şi cât este ficţiune. Una dintre „cărţile document” de care vorbeam mai devreme este „Suad – Arsă de vie”, o carte interesantă, cu o poveste tulburătoare.
Dacă timpul vă permite şi vreţi să citiţi despre arabi, Islam s.a vă recomand:
- „Introducere în Islam” de Nadia Anghelescu
- „Islamul. Foarte scurtă introducre” de Malise Ruthven
- „Ce ştim despre arabi?” de Margaret K.Nydell
- „Islamul şi musulmanii” de Mark Sedgwick
- „Istoria arabilor” de Philip K.Hitti
Rozcupicatelegri © 2011
